S-au împlinit 16 ani de când a trecut în neființă actrița Ana Maria Călinescu, regretata soție a lui Florin Călinescu, care a decedat din cauza unei boli necruțătoare. Puțini sunt cei care știu cum arăta Anmary.
În urmă cu 16 ani, Florin Călinescu trecea printr-un necaz cumplit. Soția lui, tot actriță, avea să moară, chiar de ziua ei, adică în ziua în care a împlinit 47 de ani.
Ana Maria Călinescu a fost tot actriță, dar destinul a fost crunt cu ea. A fost diagnosticată cu un cancer esofagian, care a evoluat foarte rapid.
Ana Maria și Florin erau căsătoriți din anul 1978, iar în 1980, cei doi au pierdut o fetiță, la doar 5 luni.
Ulterior, Ana Maria a adus pe lume doi băieți, pe Luca și Petru.
Cu toate că a trecut prin necazuri cumplite, marele actor și om de televiziune are mereu puterea să zâmbească și să glumească, chiar dacă în sufletul lui este o tristețe fără margini!
În prezent, Florin Călinescu face parte din juriul show-ului „Românii au talent” de la Pro TV.